NOUTATI
Scrisoare adresată vâlcenilor de către ing. Sorin Ghiţă
„Stimate alegător,
Cuvintele acestei scrisori nu sunt concepute de vreun strateg de campanie electorală. Sunt gândurile mele pe care vi le transmit cu încredere, speranţă şi devotament faţă de locuitorii zonei pe care vreau să o reprezint în Parlamentul României. Numele meu este Sorin Ghiţă, sunt de profesie inginer şi de cinci ani primar al comunei Vlădeşti. Cunoscând faptul că modernizarea comunelor şi oraşelor vâlcene, îmbunătăţirea vieţii şi activităţii locuitorilor, asigurarea unor condiţii civilizate de existenţă necesită timp, efort şi ajutor permanent din partea autorităţilor locale şi centrale, m-am hotărât să candidez ca deputat în numele Alianţei PSD+PC. Ştiu bine localităţile din Colegiul Râmnicu Vâlcea Nord, oamenii şi nevoile lor şi am încredere că împreună vom reuşi să transformăm radical această zonă. Viaţa politică românească este agitată, tulbure, înveninată cu certuri şi scandaluri interminabile. Aceste lucruri aduc mult rău României şi suferinţă poporului român. Aveţi dreptate. Încrederea dumneavoastră în Parlamentul României s-a diminuat extrem de mult în ultima vreme. Politicienii nu au timp pentru cei ce i-au trimis în Parlament să-i reprezinte, deoarece sunt preocupaţi de interese de grup şi de lupta pentru putere. Aceştia ignoră din aroganţă lucru cel mai important: puterea nu o au candidaţii, ci alegătorii! Folosiţi lucrul acesta pentru a schimba clasa politică. Eu reprezint Partidul Social Democrat. Deşi aflat în opoziţie din 2004, PSD a reuşit prin iniţiative parlamentare apariţia unor legi de mare importanţă pentru români: majorarea punctului de pensie cu 50%, creşterea salariilor profesorilor tot cu 50%, acordarea unor subvenţii semnificative agricultorilor, acordarea de ajutoare pentru încălzire celor cu venituri mici, exceptarea de la plata accizelor a producătorilor de ţuică din fructe şi multe altele. După cum ştiţi, Alianţa PSD+PC acţionează ca toţi cetăţenii să aibe venituri mai mari, condiţii mai bune de viaţă, un învăţământ performant, un sistem de sănătate care să funcţioneze la parametrii europeni, o economie care să asigure locuri de muncă. Noi vrem ca frumuseţea şi bogăţia judeţului Vâlcea să fie valorificate eficient. Împreună vom dezvolta turismul montan şi rural, zootehnia şi pomicultura dar, nu în ultimul rând, vom menţine o dezvoltare industrială echilibrată pentru a asigura o viaţă prosperă tuturor vâlcenilor. Sunt ferm convins că experienţa şi priceperea mea în administraţia locală, cât şi în conducerea unor mari unităţi economice, pot fi folosite eficient şi în folosul oamenilor din Colegiul Vâlcea Nord nr. 1. Venind alături de mine, votându-mă ca deputat, aveţi garanţia că vă reprezint cu bună-credinţă interesele şi idealurile, că voi lupta pentru realizarea obiectivelor propuse de dumneavoastră, pentru ca împreună, să asigurăm nouă şi copiilor noştri o stare de normalitate pentru o Românie prosperă şi demnă. Votând Sorin Ghiţă, dumneavoastră mergeţi în Parlament. “Mesajul meu reprezintă pentru mine o datorie sfântă”.
• Inginer Sorin Ghiţă, candidatul PSD pentru Camera Deputaţilor pe Colegiul nr. 1 Râmnic Nord